ilic nunta mire

Istoria costumului popular romanesc

Cea mai veche mărturie iconografica a portului popular tradițional romanesc este reprezentata de figurine ceramice din zona Craiovei, datând din neolitic și despre care cercetătorii considera că reproduc decorul costumului popular.

Alexandru Odobescu  remarcase  similitudinea  între costumul popular românesc şi  costumul dacilor de pe Columna lui Traian:

Cămaşa cu mâneci strânsă la mijloc şi crestată la poale de ambele părţi, iţarii şi opincile ce le acoperă picioarele, gluga lăţoasă, sau sarica atârnată pe umeri… vălurile ce îmbrobodesc capul femeilor dace sunt maramele sătencelor noastre…

Un alt document, în piatră,  este cel de la Adamclisi, unde apare cămaşa încreţită la gât (IA) şi fota.

Portul popular românesc își găsește rădăcinile în portul strămoșilor noștri traci, geți și daci și se aseamănă cu cel al popoarelor din Peninsula Balcanică, desigur cu deosebirile care constau în amănunte decorative și colorit. În decursul istoriei, structura și evoluția costumului popular românesc și-a păstrat nealterate caracteristicile esențiale.

De asemenea, numeroasele dovezi arheologice, datate din epoca bronzului, atesta podoabe precum salbele purtate la gat, dar si cusăturile de pe haine, statuetele având desenate croiala pieselor vestimentare precum cămașa, catrința sau opregul cu ciucuri lungi.
Deși elementele principale ale portului popular românesc nu s-au schimbat foarte mult din punctul de vedere al croielii, în schimb atunci când vine vorba de ornamentație, modelele s-au diversificat de-a lungul timpului, existând în prezent stiluri diferite pentru  regiunile din țara noastră.

„Ia încrețită la gât apare pe Columna lui Traian, dar și pe statuete neolitice, apoi sistematic pe alte însemne dacice, dar și ilirice. Arheologii vorbesc despre o asemănare importantă între costumul dacic, fie bărbătesc, fie femeiesc și cel iliric. Până la urmă e vorba de un spațiu comun, unde se vorbea aceeași limbă și existau și elemente culturale românești. Pânza pe care coseau bătrânele din satul tradițional românesc era făcută în casă, la război. Ulterior, pe la începutul secolului al XX-lea, apar pânzeturile fine. După anii ‘40 apare pânza industrială, marchizetul. Ca o constanță, în ultimii 200 de ani, foarte multe ii au fost făcute pe borangic“, a declarat pentru Gazeta de Sud Cornel Bălosu, șeful Secției de Etnografie din cadrul Muzeului Olteniei.

Astfel, de-a lungul timpului, elementele principale distinctive ale costumului popular românesc au rămas cămașa (piesa de baza), purtată atât de bărbați, cât și de femei (sub denumirea de ie populară sau tradițională), ițarii (specifici costumului popular bărbătesc) și fota sau catrința (prezente în portul tradițional al femeilor). Alte piese vestimentare românești includ, de asemenea, sarica, dar și pieptarul, confecționat din piele de animal, sau căciula influențată de daci – toate acestea fiind specifice sezonului rece.

Portul românesc, ca trăsături generale are aceeași asemănare pe tot cuprinsul țării, având desigur deosebiri de amănunte, cu schimbări de formă, croială sau doar de modul de folosire a pieptănăturii și a podoabelor. El are ca trăsătură esențială unitatea în varietate, diferitele costume fiind caracteristice regiunilor și zonelor respective.

Conform specialiștilor, costumul popular tradițional românesc a trecut prin diferite etape de-a lungul istoriei.

Într-o primă etapă hainele tradiționale au cunoscut o diferențiere față de cele ale popoarelor vecine, creându-se, concomitent, stiluri și motive diferite pentru zonele țării, dar și cromatici/modele pentru categorii de vârstă, sociale etc.

România a fost împărțită de-a lungul timpului în numeroase zone folclorice, în funcție de regiuni, văi ale râurilor mai importante, județe sau subregiuni ale unui județ. Acest sistem de diviziuni, evidențiază multitudinea de obiceiuri, tradiții, datini care, însumate, relevă identitatea românilor, existența lor străveche. Principalele zone folclorice românești sunt: Moldova, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Dobrogea, care sunt, la rândul lor, subdivizate în zone mai mici, delimitate de un grad mai mare de particularitate în ceea ce privește producțiile folclorice.

În a doua etapă, care a avut loc în plină dezvoltare economică și industrială, materialele industriale au înlocuit textilele casnice. Totodată, au apărut piese cu influență orășenească: de exemplu, marama alba a fost înlocuita de năframă.

În a treia etapa, portul popular a început sa fie înlocuit treptat de hainele „orășenești” și sa nu mai fie purtat în mod regulat, la treburile casnice. Astăzi, portul popular se folosește pentru valorificarea tradițiilor artistice, dar și la evenimente sau sărbători locale din regiunile unde se păstrează datini și obiceiuri străvechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *