UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) este instituţia care protejează bunurile culturale şi naturale din întreaga lume, existența și rolul acesteia fiind consfințite în urma Convenţiei privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, pe 16 noiembrie 1945.
Pe lista UNESO există în prezent peste 1000 de obiective de patrimoniu cultural material imobil şi patrimoniu natural, din 167 de ţări.
În anul 2008 a fost creată oficial lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, în conformitate cu prevederile „Convenției pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial”, adoptată la Paris, în 2003.
Din 2008 și până în prezent, șapte obiceiuri românești au fost înregistrate în această listă.
UPDATE Ia tradițională pe lista UNESCO
Din grupul de lucru al Ministerului Culturii din România au făcut parte experți, profesori ai Facultății de Litere a Universității București, cercetători ai Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” , al Academiei Române, dar și cercetători și muzeografi ai Muzeului Național al Țăranului Român, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeului Olteniei, Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu și Muzeul de Etnografie Brașov.
În perioada 2020-2021, experții din cele două țări au desfășurat o activitate de documentare, cercetare, filmare și repertoriere a purtătoarelor de competențe din mai multe zone.
Au fost astfel urmărite evoluția și viabilitatea tehnicilor de realizare a cămășii cu altiță în actualele comunități rurale și urbane din România și Republica Moldova.
Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, România:
- Ritualul Călușului (din 2008)
- Doina (2009)
- Artizanatul ceramicii de Horezu (2012)
- Colindatul de ceată bărbătească (2013), înscriere multinațională cu Republica Moldova
- Jocul fecioresc (2015)
- Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței (2016), înscriere multinațională cu Republica Moldova
- practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (2017) – Mărțișorul, înscriere multinațională cu Republica Moldova, Bulgaria și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
Primul dintre ele, înscris încă din 2008, este „Ritualul Căluşului“, un obicei vechi de secole, considerat unul dintre cele mai impresionante spectacole și una dintre cele mai valoroase creații populare ale spiritului românesc. Are loc în săptămâna Rusaliilor și este cel mai important obicei al acestei perioade. Prin jocul lor, călușarii, îmbrăcați în costume populare, apără comunitatea de iele, dar și vindecă și repară relele provocate de acestea.
În anul 2009, Călușului i s-a alăturat „Doina“, esența folclorului românesc. Creație lirică vocală sau instrumentală improvizată și spontană, era considerată singurul gen muzical în multe dintre regiunile țării noastre, până în anii 1900. În prezent, au fost localizați aproximativ 15 păstrători ai acestui obicei, reprezentativi pentru diferite tipuri de doină.
Anul 2012 a adus pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO „Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu“. Conform instituției, ceramica de Horezu este o artă meșteșugărească unică, reflectând cunoașterea și abilitatea acumulate de generații. Tradiția ceramicii de Horezu este divizată între bărbați și femei: bărbații strâng lutul și îl prelucrează, apoi olarii produc ceramica, iar la final, femeile o decorează.
„Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova“ este datina populară inclusă pe listă, în anul 2013. Acesta este un obicei tradițional foarte vechi, care poate fi întâlnit atât pe întreaga arie a României, cât și în Republica Moldova. Obiceiul colindatului în ceată bărbătească din seara Ajunului de Crăciun este considerat a avea origini latine, iar această opinie a ajuns să fie general acceptată. Cetele de tineri pleacă în sat colindând fiecare gospodărie, iar gazdele îi răsplătesc cu produse sau cu bani.
2015 și „Jocul fecioresc“ Dansurile băieților sunt un gen de dans popular masculin din România practicat în viața comunității în ocazii festive, precum nunți și sărbători, precum și în timpul spectacolelor de scenă. Fiecare comunitate are propriile sale variante, toate care prezintă virtuozitate și combinații armonioase de mișcare și ritm. Un rol special este atribuit liderului și coordonatorului de dans care antrenează și integrează membrii grupului, în timp ce al doilea lider este selectat pentru abilitățile sale de interpret și conduce dansul.
2016 „Tehnici tradiţionale de realizare a Scoarţei în România şi Republica Moldova‟. În trecut, covoarele de perete produse de țesători în comunitățile din România și Republica Moldova erau folosite nu numai ca trăsături decorative și surse de izolație, ci și ca parte a zestrei unei mirese. Au fost necesare o varietate de tehnici pentru a produce piesele cu motive impresionante. Anumite tipare indicau și de unde era țesătorul. Covoarele aveau roluri suplimentare în practicile comunității, cum ar fi la înmormântări unde simbolizau o trecere a sufletului către viața de apoi. De asemenea, au fost expuse la expoziții internaționale ca marcatori ai identității naționale. În aceste zile, covoarele de perete sunt apreciate în principal ca opere de artă pentru spații publice și private și expuse la festivalurile și ceremoniile orașului.
Lista a fost actualizată în 2017 cu obiceiurile de marțișor. Conform Unesco, practicile culturale asociate cu 1 martie cuprind tradiții transmise din cele mai vechi timpuri pentru a sărbători începutul primăverii. Principala practică constă în realizarea, oferirea și purtarea unui fir roșu și alb, care este apoi dezlegat atunci când se vede primul copac de înflorire, rândunică sau barză. Câteva alte practici locale fac, de asemenea, parte dintr-o sărbătoare mai largă de primăvară, cum ar fi acțiunile de purificare în Moldova. Se consideră că artefactul oferă o protecție simbolică împotriva pericolelor, cum ar fi vremea capricioasă, practica asigurând o trecere sigură de la iarnă la primăvară pentru indivizi, grupuri și comunități.
Prezența acestor tradiții pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO ajută atât la păstrarea și promovarea lor, cât și la valorificarea tradițiilor populare și agroturismului.